
Unul dintre cele mai vechi festivaluri de acest gen din ţară şi, de altfel, singurul în viaţă, „Rock, Jazz, Folk” revine şi anul acesta la Casa Studenţilor din Craiova. Evenimentul va cuprinde, concursuri studenţeşti, recitaluri ale unor solişti şi grupuri care activează în cadrul instituţiei. De asemenea, până pe 9 decembrie, pe scena Casei Studenţilor vor urca şi trupe cunoscute la nivel naţional ca Viţa de Vie, Luna Amară sau Pasărea Colibiri. „Experienţa primelor ediţii ne-a încurajat pe noi, organizatorii, în alăturarea celor trei genuri. Festivalul este deja un brand al Casei de Cultură a Studenţilor şi al oraşului nostru, actuala ediţie având un mesaj antiviolenţă pentru public”, a declarat Dorin Mărgărit, directorul Casei Studenţilor din Craiova.
Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului “Rock, Jazz, Folk” al Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova începe miercuri, 7 decembrie, de la ora 19:00 şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile.
Această ediţie-concurs are un caracter aparte. Ea vine după o periodă lungă, după nouă ani de “tăcere” şi se doreşte să fie o continuare şi un nou început, totodată. Evenimentul va cuprinde cronici despre cele trei genuri (rock, jazz, folk), cu exemplificări audio-video, concursuri studenţeşti, recitaluri ale unor solişti şi grupuri care activează în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova, precum şi recitaluri ale unor solişti şi grupuri bine cunoscute pe plan naţional. Evenimentul este un concept unic în cadrul festivalurilor studenţeşti din tară, prin alăturarea, în cadrul unei singure ediţii, a celor trei genuri muzicale, aparent diferite.
Vă urăm un călduros “bine aţi revenit!” la o nouă ediţie a festivalului naţional studenţesc “Rock, Jazz, Folk”!
Program:
MIERCURI (7 decembrie): JAZZ, ora 19:00
Concurs:
-Plenty (CCS-Sibiu)
-Jump (CCS-Cluj-Napoca)
-Mihaela Patran& ART (CCS-Craiova)
Recital:GUILTY LEMON (Sibiu), BASORELIEF
JOI (8 decembrie): ROCK, FOLK, ora 19:00
Concurs:
-Florin Manolescu (CCS-Galati-folk)
-Andreea Chirica (CCS-Craiova-folk)
-Mihaela Patran & Art (CCS-Craiova-folk)
-Secret Society (CCS-Bucuresti-rock)
-Alina Amon (CCS-Craiova-folk)
-No Antidote (CCS-Craiova-rock)
-Selma Goga (CCS-Craiova-folk)
-Equilibricks (CCS-Galati-rock)
Recital: AVATAR, VIŢA DE VIE
VINERI(9 decembrie): ROCK, FOLK, ora 19:00
Concurs:
-Ciprian Cotruţa(CCS-Iasi-folk)
-F.A.N.(CCS-Brasov-rock)
-Click Life(CCS-Iasi-rock)
-High Seas(CCS-Craiova-folk)
-Phaser(CCS-Timisoara-rock)
Jurizare(Recital:Bogdan Grosu)
Festivitatea de Premiere
Recital: LUNA AMARA,COLIBRI
IMPORTANT: Intrarea este gratuită şi se face pe baza carnetului de student sau a invitaţiilor. Invitaţiile le găsiţi la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova, la colectivul redacţional al Revistei CSinfo (mail la revistacsinfo@gmail.com). Invitaţiile vor mai fi distribuite în facultăţi şi în căminele studenţeşti.
O invitaţie este de două persoane si este valabilă pe parcursul întregului eveniment (7, 8, 9 decembrie).
Persoana de contact: Denisa Marinescu
Telefon: 0751.241.018
Poti lasa un comentariu, sau un link de pe site-ul tau.

Postat in categoria:
Dec.8,2011


